Oct 18, 2008

Oraşul Negru


Oraşul Negru e mut, ca lebedele moarte pe lacul otrăvit,
muzeul mort, privit cu groază din trenul personal, printr-un geam ciobit,
lagăr industrial, peronu' lung, drum funerar, întunecat, orbit.
De pe traverse putrede de lemn, o ceaţă de praf negru s-a croit,


zenit industrial, şi paşi pe străzi de zgură sub copacii de ciment.
Declam, neosclavagismul contemporan... urmăriţi un criminal latent,
...................................................................................

Împreună, noi



Noapte... oraşul e pictură, sau poate un film mut,
becuri îşi pierd lumina-n galben, prin adierea ce-a căzut.
Straniu... parc-n umbra unui zid trecut, luminat prea mult,
cu limba schiţez un portret, o venerez pe Ea noctur-n cult.
Sărut... stropi de ploaie, vânt, dând formă trupului de lut,
noi, un doi, un tot; gradina din Rai, sub vreme de Iad... am vrut?!


Somnie... perfuzie de linişte-n a nopţii vene,
când luna injectează, cu farmec, unind gene cu gene.
Dorinţă... împreună, noi, a visului momente,
când unghii roşii îşi fac joc, pe piele, adânciri stridente.


Etern Infern


I.

în vene se naşte o mitologie imortală, conducte de sânge ce cu laşitate
produc 'n mizantropie 'n comunitate, o multitudine de păcate necontrolate;
o industrie a uitării de sine, căci uit de mine-n cuvinte profanate, lăsate,
'n strategie spre escatologie; trupul incinerat-n abatorul viaţă, spre moarte;
o iluzie, ca o murdărie în privire, dar cu mândrie - libertate - cad în gropi săpate
din prostie necesară, fiinţa cuprinsă-n măcelărie de trupuri şi suflete-n deşertul de dragoste...
oarbă-n putrefacţie, stafie de profeţie a nopţii de etern infern...

II.

capac de sicriu, e cerul cenuşiu; un cui în el, prin el, sunt cuiul cel viu,
tac-n purgatoriu, 'ncercând să fiu, aproape de alt cui, în el, prin el, cui viu.
mă-mpac cu geniul meu, 'n nevoie d-alt cui; muşte de piaţă stau pe sicriu,
mă simt pustiu, viaţa plânge-n mine, prin mine, sunt cuiul cel nou, departe-i cuiul ruginiu;
zeu trac timpuriu, divinul său fiu, născut din vene pământene, sub a cuvântului imperiu.
numeşte-mă qudat strigoiu', alt fiu al necuratului târziu, sub ecleziasticul criteriu înca viu,
altar de sacrificiu - tinere fecioare goale - întunecare, închinata nopţii de etern infern

III.

continuu progres electro-tehnic, într-un nud de robot, sistematizat armonic,
om, des decadent genetic - prizonierat într-un lot de carcasă de carne - sudat demonic,
ţâşnind din cordul-motor mecanic, ulei sângeriu, rod fiind energia pompată haotic;
o umbră sinistra a unui trecut antic, ruina s-a concretizat în dispariţia prin portic.
ansamblu geometric de conexiuni, cablaje prin braţul mort al siluetei de corp metalic,
ce fură forma de om, mecanic... cod de neovalori, morala unui context profan, animalic...
antic zeu filosof, renaşte teluric, sub traznet şi fulger... coboară peste ei noaptea de etern infern...

Camera Torturii I


închid încet, după ce trec, uşa după mine,
în camera torturii, să plâng amar cu tine;
privesc spre lumânare: ard, aprins de dorinţă,
blestemat să putrezesc în ea, obişnuinţă.


parcă te văd în patul alb, în extaz scăldată,
învelindu-ţi sânii goi-n pătură ruşinată;
sorbind paharul plin de vin, sorbind din ţigară,
şi plâng şi râd şi mor acum, când curge numai ceară.


mă scufund în podea, pământul muşcă picioare,
privesc un soare sinucigându-se-n zare;
doar umbra ta, mai domneşte pe ceru-ntunecat,
îmi plâng sufletul trist, ce stă la colţ abandonat.


în camera torturii, mă pierd în rugăciune,
îţi simt răsuflarea rece, care mă supune;
aud cum tremură încet, coarda ta vocală,
cum ea mă-ndeamnă să înghit otrava cea amară.


ochii-s vineţi-n orbite, păru' negru-i uscat,
tu, înger ruinat al morţii, m-ai îmbraţişat;
un sărut de smoală, aprinde buzele noastre,
în eclipsă ne unim la fel ca două astre.


reîntâlniţi într-un deşert, zidit în cărămizi,
acoperit fiind, de plumb turnat în loc de grinzi;
în camera torturii, să plâng amar cu tine,
închid încet, după ce trec, uşa după mine.