Timpul de-acum
ne înghite corpurile
în neant ca o dihanie
de şarpe gigant.
Eu, cobor adânc
sub gânduri negre,
la un izvor al groazei mele
să-mi ude cerul gurii
uscat ca un cuptor
în care arde victima
vreunui omor.
În umbra
gândurilor reci,
pe trepte ce duc
la izvoare – cobor
cu tălpile goale
şi sufletul îmbrăcat
de sărbătoare,
să-mi spăl mâinile
murdare şi ochii
şi tot ce-i atins
de păcat.
Timpul –
peste noi
s-a ridicat.
Girişul de Criş,
23 Aprilie 2012,
16.52.
2 comments:
timpul de acum, ne ucide sperantele
şi nu numai...
Post a Comment