Îmi rămâne
ceasul în urmă,
iar
limbile lui în suflet îmi scurmă
cu ciocul
de fier, mă bate
ca un
ciocan în piept –
ca un
orologiu fixat
pe
peretele inimii mele.
Ticăitul,
e destabilizator psihic,
niciodată
nu bate timpul în loc
rămâne
doar femeia ce calcă
pe toc, să
calce cămaşa
de
sărbătoare şi cravata neagră
pentru
nopţile albe,
insomniaci
încercăm să umplem
măcar
câteva sticluţe
cu
şiroaiele de timp ce curg
până la
secarea izvoarelor
din
corpurile noastre
în
ultimele zile de secetă.
Nimeni
nu poate
să
oprească
robinetul.
Nici
medicul,
nici
instalatorul,
nici
poetul.
Girişu de Criş,
3 Iunie 2012,
14.24
No comments:
Post a Comment