Frunză verde și o nucă,
îmi veni un dor de ducă,
un dor care mă usucă,
îmi urlă-n cap ca o nălucă,
nu mă pot ține de muncă,
mă pălește cu poruncă,
inima devine stâncă,
dorul încet mă mănâncă,
ca o ploaie, ca un strop,
mă mistuie ca un potop,
sau ca o ploaie de foc.
Să mă ducă, să mă ducă,
dorul și un gând nălucă,
să mă ducă să mă ducă,
că de nu el mă usucă,
nu se-nduplecă de rugă.
No comments:
Post a Comment