Nov 10, 2011

III.




Sânt gânditorul de piatră,
buzele mele sculptate
sânt mute, sânt grele,
sânt ca de piatră
sculptată
de-o mână
stângă de fată
de-o mână
stângă ciudată
ce viaţa o-nchide
în forma de piatră,

când udată de ploaie,
când uscată de soare...

Gândul meu apasă pământul
care nu a auzit cuvintele
inimii mele de piatră
sculptată de ciocan
şi daltă
de-o mână
binecuvântată
de-o mână
nevăzută
ce ideea o-nchide
în forma de piatră,

când lovită de vânt,
când cioplită de daltă...

München,
23 Octombrie 2011





Oct 25, 2011

Metamorfoză




Nu m-am gândit prea mult
şi nici măcar nu a fost greu
să mă transform în piatră,
am schimbat tot, corp şi suflet,
într-o piatră pe care ar fi greu să o găseşti,
i-am păstrat accidental toate trăsăturile,
nu i-am adus nici măcar o înbunătăţire,
nu am făcut-o să fie mai grea,
nu am făcut-o să fie mai mare,
am lăsat-o exact în locul
în care a avut loc transformarea.

Dacă mă găseşti totuşi şi te uiţi la mine
logica ta ar spune eşti o piatră, nu poţi fi altceva,
dar sufletul tău ştie adevărul, pe el
nu îl minţi, aşa cum încerci să îţi minţi
trupul că nici un Dumnezeu nu există.
Aşa că, dacă mă găseşti şi te uiţi la mine
o să ştii foarte bine că sunt eu,
o să ştii că asta nu e o metaforă,
că nu e un simbol sau o credinţă
pe care eu încerc să ţi le impun
ca martor al transformării mele
în piatră, această piatră pe care
ai putea-o găsii şi poseda,
ai putea să o cureţi de praf
şi să o aşezi ordonat într-o colecţie,
ai putea să faci practic un muzeu
pentru mine, să mă poată admira şi alţii,
poate şi alţii mă caută...
de ce nu m-ar căuta,
la urma urmei sunt o piatră
ca oricare alta, numai că eu,
sunt eu...

M-am gândit să rămân piatră,
măcar o perioadă, ar fi interesant
să vezi câţi oameni ar putea trece
făra să mă recunoască, oare câţi
or să mă lovească cu nebăgare de seamă?


M-am metamorfozat într-o piatră
pe care o dăruiesc din toată 
inima mea de piatră
iubitei mele,
Razielle,
care o să mă păstreze
în muzeul ei personal,
probabil.
München,
23 Octombrie 2011
23.48






 

Oct 14, 2011

Noaptea în Munich/ dorm înot




Noaptea în Munich e ca o toamnă,
e frig şi vântul suflă slab şi orb.
Străină-mi e întru totul
de parcă aş dormi înot.

Eu mă întind în pat cu dorinţa
îndreptată spre tine iubito.
Departe îmi eşti întru tot,
de parcă aş dormi înot.

Mă trezesc ud dimineaţa-n cearşaf,
e frig şi vântul suflă slab şi orb.
Am apă în urechi şi totu-i
de parcă am dormit înot...


Iubitei mele,
Razielle
13 Octombrie 2011




Sep 6, 2011

Vineri 13



E vineri 13,
cea mai neagră zi din an,
afară plouă strâmb şi rece,
iar Ion e în odaie, se spală în lighean;
e dezbrăcat, murdar de sânge
şi speriat când vântu-i bate-n geam.
Ieşit din minţi, se freacă, cu unghiile sale de tablă,
cu care, mai devreme-n beci săpa o groapă.
Ion are faţa suptă şi e tare albă,
ochii îi strălucesc, iar păru-i curge-n apa
rece cu care se clăteşte de zoaie.

Afară – câinele latră
când spre beci,
când spre poartă…

Pe pat, pe scândura veche,
stă întins osânditul, cu oasele goale,
iar sângele îi ţiuie-n ureche.
Fulgeră, trăsneşte, Ion nu se trezeşte,
transpiră, se foieşte, vorbeşte-n somn drăceşte,
înjură şi urlă, cu spurcata-i gură.
Dracul îi cântă şi-i joacă-n odaie,
se-ndoaie şi râde ca un saltimbanc,
pe scaun, ligheanul cu sânge şi zoaie,
                                   Unde-i Maria? De ce-ai ucis-o Ioane?
                                    În beci e Maria... în beci sub butoaie...




Aug 6, 2011

Zinc



Se mai întâmplă uneori
s-ascult muzica pietrelor
și sunetul ghetelor,
stropii-n cădere epică,
de ploaie, de sânge, de foc;
vântul ce fluieră groaznic
pe acoperișuri înalte de zinc;
rănit adânc sta cerul,
cu ghearele strânse, urlând a apus,
de ploaie plâns.

De gânduri strâns,
ascult tăcerea pietrelor,
mă descalț, doar să pășesc în noroi
ca stropii-n căderea lor epică,
de ploaie, de sânge, de foc;
simt vântul ce-mi fluieră corpul
și umbra ce-ascunde toporul
și ploaia ce spală omorul,
ce-mpodobește amorul.

 
(6 august 2011)

Apr 25, 2011

45 (sau Fişă dadaistă de bibliotecă)

Dracula se plimba de sute de ani,
prin Livada de vişini,
în care Unchiul Vania,
visa mereu ca zboară Pescăruşul.
Divina sa Comedie,
În căutarea timpului pierdut.

Swann a creat Fundaţia,
Fundaţia şi Imperiul,
iar când toate acestea au căzut,
din nimic s-a creat A doua fundaţie.

Taras Bulba poartă încă Mantaua,
din care a purces însuşi Dostoievski.
Cu Nasul pierdut printre toţi Vii,
reali sau mitologici.

Nefericitul doctor Faust,
suferă de Crimă şi pedeapsă –
there is no sun Shining...

E anul de graţie 2001: O odisee spaţială
a voievodului, Stăpânul inelelor,
Othello, cel care a săvârşit
Îmblânzirea scorpiei
prin recitarea  de Poezii
de Marele şi Eternul Eminescu,
în faţa altarului de la Muntele vrăjit;
acolo unde Maestrul şi Margareta
erau terifiaţi de Lupul de stepă
ce dădea târcoale pe la Castelul lui Kafka;
cu Necuvintele sale,
Romanţe pentru mai târziu,
de Plumb, cu Noduri şi semne,
ca o Proză de M. Eminescu.

Sunt Ultimele sonete ale lui Shakespeare
în traducere imaginară a unui doctor,
Poemul Invectivă şi alte poeme
sau Cântice ţigăneşti
şi alte poeme din Biserica Neagră,
la Echinoxul Nebunilor şi alte povestiri.

Metafizica,
Critica ratiunii practice a consumului de Opium.
precum Jurnalul unei dezintoxicări,
ne confesează Despre miza gândirii.

Ultimul rege din Borneo scria Scrisori din exil,
triste şi pontice cu Ode, Epode, Satire, Epistole
despre Adevăr şi existenţă.
Precum în cazul Wagner,
Aforisme şi Ştiinţa Voioasă
ne duc pentru nu ştiu a câta oară la
Amurgul Idolilor.

Mar 13, 2011

Povestea mărţişorului



I.

Cine mai ştie iubito,
povestea mărţişorului,
născută-n hora soarelui,
cine mai ştie iubito,
din legendele satului
pe cea a mărţişorului.
Cine mai ştie iubito,
povestea mărţişorului…


II.

Am să îţi leg câte un şnur,
la gât, la mâini şi la picioare,
în cercuri strânse, protectoare.
Alb împletit cu roşul
sânge scurs în zăpadă,
ca jertfă, ca un sacrificiu,
simbol sau artificiu.

Am să culeg apoi
de pe altarul templului,
doar ghioceii,
primiţi în dar de la zeul Marte,
în prima zi, a timpului său.

În părul tău, veşnic mirosind a primăvară,
am să pun, iubito, ghioceii...

Ce frumos îţi plouă pe umeri părul,
în timp ce-ţi numeri în oglindă
ghioceii...

Tu îmi aduci, iubito, primii stropi
din ploile primăverii.





Iubitei mele, Razielle...

Nov 28, 2010

II.


E noapte…    
Mă scufund în tine 
ca-ntr-o mare – adânc
mişcat de
valurile tale.
Cobor şi lustrele
din boltă
– tavanul teluric – ,
să îţi pot lumina
curios,
misterul tulburat
prin investigare.

E rece...
Mă înec în tine,
să mi te adâncesc
în mine,
cu-ale tale tulburi
viziuni ce-mi apar
în vise,
ca voci de sirene.

E noapte,
iar – apele tale,
sunt reci la picioare –
când înot...

Nov 27, 2010

Romanţă muzei mele

Am să mă las amăgit de şoapta ta
imaginară, pentru-a nu ştiu câta
oară; am să mă las orbit de tine,
modelat de palmele tale fine.
Atingeri ce mă lasă cu suspine,
de ieri, le port ca răni adânci în piele,
ce m-ocrotesc în ceasurile rele.

Am să mă vindec uneori de tine,
iubire, pe când nu vor mai fi pline,
paharele de-absint. Misterioasă,
ne-a-mbrăţişat noaptea, armonioasă,
ca o sonată la pian, frumoasă,
eşti muza mea, ce-mi apasă pe vene
ca pe clape, cu sunete de pene,

de aripă de înger, ce se lasă
luminoasă, prin noaptea-ntunecoasă.
Tainică în calea privirii-mi păşeşti,
tu, muza mea – cu-ai tăi ochi verzi, tu îmi eşti,
cuvântul meu în care te adânceşti.
Gândul, spre apele tale se varsă,
iar tu îl ademeneşti, curioasă.

Frumoasei mele, Razielle.


Oct 31, 2010

I.


Cu tălpile goale
coboarăte-n
genunchii de pământ,
să cureţi adâncimile
întunecate din trecut,
cu mâinile tale de lut.
Întoarce-napoi cele trei
ceasuri de pe peretele
existenţei tale,
ne-ncetate-n
ireversibilă
rotire simbiotică
a sufletului în corpul,
dispensabil întru’ scopul,
metafizicii criptate-n
pagini acoperite de
vazduhul nopţilor
ce-şi apasă
genunchii săi greoi,
peste umerii ce-i poartă
cu resemnare-n, tăcere.
Rugăciuni să-i dea putere,
în a-şi zidi peretele
cu cele trei ceasuri ale
fiintei de pământ,
spulberate-n
căile cosmice.

Sep 4, 2010

Un capriciu antic

 

În raftul cu cărţi,
nu găsesc alinare
ci doar pe buzele
şi-n palmele tale
atinse de tuşuri
şi vopsele rare
ce nasc
unele lumi imortale
în care
femeile stau goale
în tirania culorilor
intense - ameţitor
iz de templu pompeian,
îmi  atenuează simţirea
şi simt capriciile trupului
cum cântă
iubirea.





Iubitei mele, Razielle

Aug 13, 2010

De strajă...




Surghiunit, tempesta-mi poartă

dorul, ca pesta-n vechie
urgisînd cetatea vie,
morţi stau strugurii în vie,
paznic sta înfipt în glie

surghiunint. Tempesta-i soartă
bate piatră-n uşi şi poartă,

stricată-i carta-n vecie
făr de glas lăsând să fie
gura-nodată-n magie
sepultând taina de vie.

Surghiunit, tempesta-mi poartă
carte-ntr-o sticlă crăpată,

iar neudata hârtie
în mâini de strajă să fie
la gât sigiliu să fie
păzit cu taină de glie.

Surghiunit. Tempesta-mi soartă!


Celei ce păzeşte inelul cu rune...

Aug 10, 2010

poema adâncimilor



 (de scris pe pielea femeii)

Ți-e gândul plin de tuș,
limba ți-e peniță,
scrijelește-mi pielea
cu tuș,
cu peniță,
adânc...
  

Ți-e viersul din tătuș,
glasul cu dorință;
descântă-mi urechea
cu tuș
din peniță,
adânc...


Aug 2, 2010

Treptat, a cincea esenţă


- cvintesenţă -

cu unghiile
scormoneşte-mi fiinţa
iubito, acum

cu urgiile
nu-mi atinge conştinţa
iubito, de-acum

cu călcâiele
explorează-mi dorinţa
iubito, ş-acum

cu furiile
să nu tâlnim căinţa
iubito, de-acum

iar cu pălmile
rugăm 'nalta voinţă -
ne pierdem necum.
                              
                                                   Către Paula...