Fetiș

De pe buzele cu care din când în când mă alinţi,

am sorbit picături negre de cafea amară,

am muşcat carnivor limba cu care mă minţi

şi sunt la fel de mut, acum, în compania ta bizară:

avem mâinile legate cu sfoară

şi strigătul de seară.

O cameră cu pereţii de sticlă, prin care mulţi ignoranţi

ne privesc, la fel de pervertiţi, de-afară.

Printre cioburi transparente, stă corpul tău întins pe dorinţi,

legată de picioare, de mâini, pe lângă sâni cu sfoară,

un foc de brichetă şi picături de ceară

şi strigătul tău de seară.

Oboseală nefirească ş-un fum sinuos de ţigară; nu poţi să renunţi,

nu poţi să refuzi, nu poţi să nu vrei, orice sclipire vulgară;

cu nervi te ating, te muşc atât de tare pe cât de mult mă minţi

şi nu zic nimic; stau trist, în compania ta bizară

îţi privesc picioarele legate cu sfoară...

şi nu-ţi mai aud - strigătul de seară.

Divanul Devianţei

Nihil. Cuvântul de azi, nobilu sânge şi la scurs pe un pansament, în van
Eu, cel de azi, îmi mâzgălesc gândurile frustrate pe un tavan;
Versul de azi, se dărâmă... iar nimeni nu mai compune nimic la pian,
Iar gaura neagră din creier, se mărşte azi. Ne descompunem cu fire cu tot, întinşi pe-al devianţei divan.

Mă cutremur, cum tremur...

Cuvintele parcă sunau mai bine ieri, când ascultam, divinul sunet de pian,
Iar eu, cel de ieri, visam un coşmar românesc, în umbre de decor bacovian.
Oamenii s-au reîntors la peşteri, sărmani saltimbanci; am să devin un cal troian, fără speranţă, sau poate un profet, la fel de mincinos pentru ei, bolnăvicios precum un Cioran.

Şi iar mă cutremur, cum tremur, blestemat cutremur.

Un circ absurd; maimuţe jalnice, se fac de rîs, se fac de plâns. Nu e nici un muzician,
în stare să atingă clapele unui pian, pe notele tragediei universului nostru orfan.
Oamenii s-au reîntors la peşteri, sărmani saltimbanci; am să devin un cal troian,
iar gaura neagră din creier, se măreşte azi. Ne descompunem cu fire cu tot, întinşi pe-al devianţei divan.

Tetrada: Le collectionneur de papillons (solfangeren av sommerfugler rødt)

I. Despre Curva Cheală



Intimitatea unei camere, ne lasă dezbrăcaţi, pe parchetul tare, de lemn de cireş,
lumina e stinsă; prin perdea intră stropi de seară de vară, iar praful ridicat ca nişte pânze de fum,
ne surprinde cu diferite forme, care devin amorfe sub valurile ce corpurile noastre le fac simultan.
“Nu aprinde lumina, iubito,” doar nu vrei să umplii de frică fiecare fulg de praf, or să se aşeze speriaţi pe mobilă, sau poate or să facă infarct;
stăteam amândoi, îmbrăţişaţi desenându-ne cuvinte de dragoste pe corp, cu litere mari şi aplecate,
iar limba mea cu tuş violet, se plimba pe şira spinări, iar limba ei cu tuş roşu, se juca violent.
Ea... cheală... cu perciunii roşii şi lungi, ciudat pictată pentru secvenţa mea de film, scurt metraj,
cu ochii ei verzi, şi buzele roşii de sânge, cu sânii ei, micuţi şi ascuţiţi cu graţie feminină;
priveam tatuajul ei, compus din trei fluturi surprinşi în zbor dezordonat, pe coapsele ei timide.
Împreună fumam din ţigara mea, sorbea fumul ieşit din gura mea, apoi îl sufla încet înapoi; te muşc de buza de jos,
tare, încât să simţi durerea, ce mi-o transferi apoi, la buza de sus...
Apoi simt prin piele, unghiile ei lungi şi sterile, ce scot picuri de sânge fierbinţi,
Iar buzele ei calde sorb, picătură cu picătură, lăsând urmele, descrise de anumite plăceri,
formăm un fluture în unirea noastră, eu deaspra, iar picioarele ei arcuite peste mine, ca nişte aripi…
Te pozez apoi, dezbrăcată pe scaunul de lemn, în lumina slabă, iar tu te ruşinezi, se vede în obrajii tăi;
“Te iubesc”, iar ea răspunse “Serios, mă iubeşti?! Şi eu, te iubesc!”
Serpentin se jucau vârfurile degetelor mele peste sânii ei, micuţi, şi deseori mă înţepam în ei,
Reflectoarele suflau lumini reci peste noi, iar podeaua rece - parchetul de cireş - prea goală şi ruşinoasă la rândul ei.
Iar lacrima îşi făcea loc pe obrazul ei, murdărită de rimelul negru, dar ea zâmbea, iar ochii îi străluceau,
Sclipiri cu cozi lungi până în ochii mei. Ne închidea camera în ea, la douăzeci şi patru de cadre pe secundă;
lungiţi pe o parte, ea sprijinită pe cot cu genunchii îndoiţi în faţă, iar eu în spate, cu o mână pe sânul ei,
o pătrund între picoarele deschise, schimbând apoi poziţii, în diferite secvenţe lungi, prin care ajungeam la sodomie.
Sună un telefon : “Alo! Da,” răspunse ea.
“Vreau să te fut, să mă implori să te fut! Curvo! O să îţi pară rău, pentru tot!" Un râs necontrolat...
Telefonul căzut pe lângă, ţinându-se în cablul ondulat, şi mâna ei întinsă pe jos, sunetul întrerupt şi ocupat,
disturba liniştea, în care o priveam cu milă, doream sa capturez imagine, să opresc momentul.
Să vezi curva cum plânge, goală, învelită doar în păcatele ei, în lacrimile pătate de rimelul negru şi mereu,
căzută la picioarele vreunui client, meschin, ce îşi lăsa urmele de spermă pe buzele ei, pe obrajii ei...
Iubire?! Când, am început să te iubesc, să fie oare, atunci când îţi iubeam forma, sau am pătruns,
acolo unde, nici măcar un client nu a reuşit, am urmărit cursul unei lacrimi, atât de intens...
E târziu, o privesc prin display-ul camerei de filmat, căzută de pe tocurile ei impunătoare, pe care alădată,
îşi umbla trupul graţios, într-o rochie de catifea cu dantela neagră, pe scena de la Teatrul De Seară.
E târziu, acum trebuie să plec, să fac loc următorului client, ce va veni, imediat... iar ea, curva mea iubită...
Cheală, cu perciunii uzi de lacrimi amare, cu un halat transparent, mă conducea la uşă, tristă... cu ţigara subţire,
subţire şi lungă, cu ochii roşii lăcrimaţi închizând uşa după mine... căzută apoi cu spatele pe uşa rece, ghemuită şi fumând.

Intern Peren

Etern intern infern peren, pe geam vibrând nocturn, un tren,
Extern atârn matern catren, pe buze vibrând diurn un refren;
Discern guvern etern oligofren, printre hoarde tremurând aştern, precum un schizofren,
Răstorn unicorn cârn în a visului teren, prin coşmaruri plângând etern virgine peren.

Atemporal metal mental criminal, prin perdea urmărind banal un serial,
Experimental canal intravenal portal, prin ochi difuzând semnal, cu privire de cal;
Vizual material neoficial pal, interzis gutural de mereul următor, val comprtamental,
Imoral verbal total formal, închis moral, căzând ciocan de metal într-un azil mental.

Înainte noapte lăsate şoapte, la timpane disturbând prin spate dincolo de lacăte...
Sparte ruginite robinete secate, buze uscate de sete, cu limba ce curge pe-o parte...
Deflorate muşcate dezbrăcate moarte, pozează mai multor dosare de criminalitate
Ilustrate imaculate despuiate needitate... ele sunt cele materializate.

Postmodern prostern torn extern, în spatele cortinei roşului infern,
Discern oligofren etern infern, pierdut prin hoardă schizofren.
Extern atârn patern catren, pe buze vibrând diurn un refren
Etern intern infern peren, pe geam vibrând nocturn, un tren...

Randomizat

Am lăsat la un joc, maşina de tuns prin păr, lasat-o să taie mai scurt,
la ridicarea unei cortine roşii, îmbrăcat într-un costum de clovn, multicolor cauciucat;
am lăsat din brichetă un foc, ţigara să ardă pierdut... şi mucuri în scrumieră să le simţi cum put!


Am lăsat cheia în uşa şi becul stins în hol, am lăsat urme de bocanci pe covor,
un nud inocent, pervers pictat în aşternut, în pat, în dormitor... pe geam sunt stropi de ploaie;
am lăsat o păpuşă rusească, cu chip de porţelan şi trupul gol... şi ochelarii ei, în tocul de pe birou...

Am lăsat maşina cu faruri aprinse, parcată-n faţă la bloc, am lăsat telefonu' să vibreze uitat pe moniotor,
când o să mă cauţi, pe scaunu' de lemn dezbrăcat, cu o pungă transparentă legată pe cap, sufocat;
am lăsat o seringă cu ac îndoit acolo unde a căzut, pe jos, am mai lăsat în ea diacetilmorfină... să absorbi şi tu din venin!

Camera Torturii II

Eu sunt un trei, cu cele trei vârste şi cele trei înălţimi... cu cele trei măşti furios schiţate de un pictor meschin, un tot distinct, alteori asemănător,
Când un bărbat, când o femeie, alteori un androgin, urât sau frumos... un putregai frumos mirositor, sub patul copilei virgine - în aşternut, un vis ameţitor -
Ei sunt mereu, un patru, mereu abrupţi; când mă cunosc, când râd de mine, tâlhari sau copile inocente... vor să-mi ascundă ceva şi reuşesc, mai mereu,
Sus - e mult prea sus şi totuşi, ameninţător de aproape... o boltă, cu formă de presă mecanică, colorată-ntr-un plumburiu greu.
Jos - e mult prea jos, abis covor, pe care doarme-ncolăcit eternul şi preafericitu' neant, de scap pe jos ceva, găsesc nimic.
Pereţi de dantelă neagră şi catifea violet, semiobscur, penumbre ce trec mâzgălite de pensule aride, încercând să otrăvească fântânile, din grădinile turmelor de om.
Un pat dezordonat, mizerie, hârtii.. o ţigară aprinsă-n scrumiera crăpată, pachete goale de ţigări, chiştoace, pixuri terminate, foi rupte, cuvinte tăiate, cărţi deschise şi cărţi aruncate...
Gânduri deschise-n idei neterminate, o multitudine de piese neasamblate, pe o măsuţă improvizată prost... un vechi televizor, un cablu întrerupt, şi două cutii de lemn cu difuzoare, cufere în care stau închise sunete comori, răpite direct din glasul instrumentelor.
O uşă? n-am fost capabil să o pictez, n-am făurit nici cheia cu mitic meşteşug, sau poate am scăpat-o pe vremea când eram încă o copilă naivă şi m-am îndrăgostit de un necunoscut ce-mi făcea ochi dulci de undeva de prin abis,
Dar am zâmbit când o umbră zărită-n peretele de la apus mi-a recitat din Romeo şi Julieta... apoi am început să plâng ca un băieţel.

Oraşul Negru

Oraşul Negru e mut, ca lebedele moarte pe lacul otrăvit,
muzeul mort, privit cu groază din trenul personal, printr-un geam ciobit,
lagăr industrial, peronu' lung, drum funerar, întunecat, orbit.
De pe traverse putrede de lemn, o ceaţă de praf negru s-a croit,


zenit industrial, şi paşi pe străzi de zgură sub copacii de ciment.
Declam, neosclavagismul contemporan... urmăriţi un criminal latent,
...................................................................................

Împreună, noi

Noapte... oraşul e pictură, sau poate un film mut,

becuri îşi pierd lumina-n galben, prin adierea ce-a căzut.

Straniu... parc-n umbra unui zid trecut, luminat prea mult,

cu limba schiţez un portret, o venerez pe Ea noctur-n cult.

Sărut... stropi de ploaie, vânt, dând formă trupului de lut,

noi, un doi, un tot; gradina din Rai, sub vreme de Iad... am vrut?!

Somnie... perfuzie de linişte-n a nopţii vene,

când luna injectează, cu farmec, unind gene cu gene.

Dorinţă... împreună, noi, a visului momente,

când unghii roşii îşi fac joc, pe piele, adânciri stridente.

Etern Infern

I.

în vene se naşte o mitologie imortală, conducte de sânge ce cu laşitate
produc 'n mizantropie 'n comunitate, o multitudine de păcate necontrolate;
o industrie a uitării de sine, căci uit de mine-n cuvinte profanate, lăsate,
'n strategie spre escatologie; trupul incinerat-n abatorul viaţă, spre moarte;
o iluzie, ca o murdărie în privire, dar cu mândrie - libertate - cad în gropi săpate
din prostie necesară, fiinţa cuprinsă-n măcelărie de trupuri şi suflete-n deşertul de dragoste...
oarbă-n putrefacţie, stafie de profeţie a nopţii de etern infern...

II.

capac de sicriu, e cerul cenuşiu; un cui în el, prin el, sunt cuiul cel viu,
tac-n purgatoriu, 'ncercând să fiu, aproape de alt cui, în el, prin el, cui viu.
mă-mpac cu geniul meu, 'n nevoie d-alt cui; muşte de piaţă stau pe sicriu,
mă simt pustiu, viaţa plânge-n mine, prin mine, sunt cuiul cel nou, departe-i cuiul ruginiu;
zeu trac timpuriu, divinul său fiu, născut din vene pământene, sub a cuvântului imperiu.
numeşte-mă qudat strigoiu', alt fiu al necuratului târziu, sub ecleziasticul criteriu înca viu,
altar de sacrificiu - tinere fecioare goale - întunecare, închinata nopţii de etern infern

III.

continuu progres electro-tehnic, într-un nud de robot, sistematizat armonic,
om, des decadent genetic - prizonierat într-un lot de carcasă de carne - sudat demonic,
ţâşnind din cordul-motor mecanic, ulei sângeriu, rod fiind energia pompată haotic;
o umbră sinistra a unui trecut antic, ruina s-a concretizat în dispariţia prin portic.
ansamblu geometric de conexiuni, cablaje prin braţul mort al siluetei de corp metalic,
ce fură forma de om, mecanic... cod de neovalori, morala unui context profan, animalic...
antic zeu filosof, renaşte teluric, sub traznet şi fulger... coboară peste ei noaptea de etern infern...

Camera Torturii I

închid încet, după ce trec, uşa după mine,

în camera torturii, să plâng amar cu tine;

privesc spre lumânare: ard, aprins de dorinţă,

blestemat să putrezesc în ea, obişnuinţă.

parcă te văd în patul alb, în extaz scăldată,

învelindu-ţi sânii goi-n pătură ruşinată;

sorbind paharul plin de vin, sorbind din ţigară,

şi plâng şi râd şi mor acum, când curge numai ceară.

mă scufund în podea, pământul muşcă picioare,

privesc un soare sinucigându-se-n zare;

doar umbra ta, mai domneşte pe ceru-ntunecat,

îmi plâng sufletul trist, ce stă la colţ abandonat.

în camera torturii, mă pierd în rugăciune,

îţi simt răsuflarea rece, care mă supune;

aud cum tremură încet, coarda ta vocală,

cum ea mă-ndeamnă să înghit otrava cea amară.

ochii-s vineţi-n orbite, păru' negru-i uscat,

tu, înger ruinat al morţii, m-ai îmbraţişat;

un sărut de smoală, aprinde buzele noastre,

în eclipsă ne unim la fel ca două astre.

reîntâlniţi într-un deşert, zidit în cărămizi,

acoperit fiind, de plumb turnat în loc de grinzi;

în camera torturii, să plâng amar cu tine,

închid încet, după ce trec, uşa după mine.