Necanonică 10

De la ploaie ni se trage tulburarea
și din noi cresc valurile,
cei din jur sunt malurile,
de care ne spargem întristarea,
sau de rachiu
când totu-i pustiu.

Alienare

Alienat de realitate

împachetez nevroze,

tușesc fantastic fum,

am să sfârșesc pământ.

Alienat de realitate

culeg cuvinte triste,

melancolic –

și fără cauzalitate.

Împachetez nevroze

cu tact în batiste,

hiperbolic –

suferind apoteoze.

Tușesc fantastic fum

alb de tutun,

apostolic –

și-l păstrez ca pe parfum. 

Am să sfârșesc pământ

sau scrum,

alegoric -

și fără consimțământ,

am să sfârșesc pământ,

tușesc fantastic fum; 

împachetez nevroze,

alienat de realitate.

25 Ianuarie 2015,

Girișu de Criș.

Necanonică 9

Zadarnic – caut a găsi un rost,
și-n dumnezeu sap adăpost,
cu palmele-mpreunate –
Doar, de-oi găsi, eternitate.

Necanonică 8

Lumea voastră nouă înșelătorie,
faceți sclavul bucuros de-a sa sclavie.

Impresie la un pahar de vinars

Din miez de noapte
șoareci metalici
îmi zgâriau podeaua,
îmi găureau pereții

până crăpa de ziuă și frig
și mă trezeam aprig
când parcă m-auzeam cum strig,
iar tu, dormeai lângă mine cârlig.

Două pisici mărșăluiau prin odaie
și gustau untura de porc din tigaie,
ce mirosea a cârnați.

Tu, te întorceai din vis,
doar când era pe foc cafeaua,
iar lemenele ardeau în sobă
de parc-ar fi bătut constant la tobă.


Era fum și nu doar de la țigară,
afară zgâria un vânt ca o ghiară
pe fereastra murdară.

Mă simțeam ca Sfântul Gheorghe
ucigând câte-un balaur
la fiecare pahar de vinars.

Aș fi putut îmbăta și un drac.

27 Decembrie 2014,

Girișu de Criș.

Necanonică 7

A fi etern e infernul.

Necanonică 6

Fiecare om adună în adâncul său,
douăzeci și unu de grame de rău.

Causa Sui

Ea cobora din dor
cu dorul inscripționat pe bluză,

de parcă cunoștea un viitor
în care numele i se termina în muză.

Cu o mie de ochi
o priveam cum se amuză,

când îi rosteam descântec de deochi
și o mușcam ușor de buză.

Îi culegeam flori
de pe câmp doar s-o văd cum le refuză,

să ne certăm de la culori
și să-i găsesc lui Dumnezeu vreo scuză.

Ea cobora din altă lume
pentru un multi-vers ș-un nume;

causa sui s-a întrupat în muză,
desfăcându-se puțin la bluză.

Iubitei mele,
Razielle.
Girişu de Criş,
23 Noiembrie 2014.

 

Necanonică 5

Într-o cutie craniană închis e universul,

cum în poezia asta eu am închis versul.

Eu nu exist. Nu în lumea asta.

 

Mă găsesc uneori, întâmplător,
suferind de o dilemă și nu știu,
dacă gândesc pentru că exist
sau dacă exist pentru că gândesc.

De multe ori încetez să exist,
pentru că nu gândesc, un timp.

Uneori doar gândesc, știu că nu exist
dacă aș fi existat poate, aș fi și trăit.

Eu nu exist. Nu în lumea asta.

E posibil să exist într-o lume posibilă
în care sunt făcut din aceeași matriță dar
în care totuși declar radical că exist
și știu că nu doar pentru că gândesc.

Există o lume în care nu gândesc
dar eu exist după aceeași matriță
fizic, psihic, merg la aceeași frizeriță.

Se zice că fiecare dumnezeu e un matrițer
care nu știe sigur dacă lumea în care trăiește
e cea reală sau una din celelalte lumi posibile.

Eu nu exist. Nu în lumea asta,

ci doar într-o lume posibilă
în care Eul nu e o probabilitate.

15 Noiembrie 2014,

Girișu de Criș.

Necanonică 4

Pașii de ploaie – strop cu strop,
mă găuresc adânc în corp.
Stropii pe foaie, pas cu pas,
se scurg ca limbile din ceas.

În gropi cresc bălți. E mult noroi,
pământ rănit, plin de puroi,
de stropi lovit ca-ntr-un război
ce-l poartă îngerii cu noi.

Camera Torturii III

Răsare becul din tavanul îndepărtat,

atârnă-n fire legănat

și umbre cad de parc-ar fi dansat,

cu Eul beat,

de greața ce în mine-am concentrat

în universul veșnic dilatat.

În sfoară legat

de cuvintele ce-n viață nu le-am dezlegat,

ce astru m-o fi încurcat?

Și zeu și om de mine am înstrăinat

și timpul ce nu l-am salvat,

plutește pe ape ca un înecat.

Sunt singur și am gând întunecat

despre tot ce s-a-ntâmplat,

sunt responsabil – mă macină neîncetat,

sunt responsabil și sunt beat,

amarnic m-am mai înecat

în sfoara asta spânzurat.

4 Octombrie 2014,

Girișu de Criș.

Necanonică 3

La revărsatul zorilor
curg lacrimile norilor,
peste copacii ruginiți,
pe care parcă-s răstigniți
toți zeii.

Necanonică 2

E o mică problemă de etică
în numele cui ucizi;
în numele binelui
sau în numele răului,
în numele Domnului
sau în numele tău.

X.

  

Eul

își pierduse sensul

într-un început de septembrie;

își sfârșise gândul,

dar gândul nu voia să se mai nască.

Eul a-ncetat să mai vorbească,

Muza a-ncetat să mai iubească.

Timpul a-ncetat să mai curgă,

spațiul a încetat să se mai întindă.

Soarele a-ncetat să mai răsară,

Iar becul – să se mai aprindă.

Nici ploaia nu mai cade,

somnul a-ncetat să se mai doarmă,

din sticlă a-ncetat a mai curge vin,

fără gând și iubire viața e chin.

10 Septembrie 2014,

Girișu de Criș.

                                

Necanonică 1

Eul
e zeul
unui ateu.
 

Învățăminte

 Ploaia îmi pășește peste gânduri;
mă scurg – în abisul dintre rânduri,
în infern. Sunt doar eu și Ovidiu,
mă-ndrumă spre calea de a fi viu.

Doar iubire coboară în sicriu
cu tine, fără ea – etern pustiu.
Viața singur n-o să poți să înduri,
primește iubirea, și firmituri

chiar dacă e, foamea-ți potolește,
viața-i vis și visul se topește.
Coșmarul cu tine între scânduri
să nu-l cobori – coboară doar cânturi

ce se vor înălța peste pământ,
doar iubirea face din om un sfânt.

11 Septembrie 2014,
Girișu de Criș

audio - ezoteric

ezoteric

 

Ce bine era când
ne vorbeam doar din priviri,
iar buzele doar le sărutam
și ușor din ele mușcam.
Cu penița adânc scriam
pe pielea ta poezie.

Ce bine era când
inspiram de pe sânii tăi poezie
și orice zi era o fantezie.
Era atât de cald în interior,
porneau incendii spre exterior
mâna mea îți aluneca pe piciorul gol.

Ce bine era când 
ne prindea mereu dimineața
cu paharele goale de vin
citindu-ți poezie-n fumul fin,
în care tu fumai himeric
în cercul nostru ezoteric.

Iubitei mele,
Razielle.

Girişu de Criş,
17 August 2014.

Improvizație la un ceas de perete

Mai trece un ceas

cu glas de compas

prin gaura gândului tras.

Cuvânt! Nu mai poți fi retras.

Emoții greu de tras pe nas

și parcă le respir de-un ceas,

mă simt la marele impas

și-n cercul meu eu stau retras,

adânc, un pas în adidas,

de parcă-aș scufunda un vas,

sub apele mele retras,

un scafandru cu capul ras

gândul în adâncuri mi-l las.

Cuvânt! Mergi cu mine la pas

printre pastele de ca să 

fie mai bine acasă,

univers cărat în plasă

de real cu formă grasă,

totul se termină-n farsă,

râset de peste tot varsă,

sunet de cortină trasă,

pe mască văd că nu-ți pasă

timpul trece ca o coasă.

Simte miros de pucioasă.

O fantomă curioasă

care se plimbă prin casă,

timpul se varsă,

pe lângă plasă.

Girișu de Criș,

6 Iulie 2014.