Oct 25, 2011

Metamorfoză




Nu m-am gândit prea mult
şi nici măcar nu a fost greu
să mă transform în piatră,
am schimbat tot, corp şi suflet,
într-o piatră pe care ar fi greu să o găseşti,
i-am păstrat accidental toate trăsăturile,
nu i-am adus nici măcar o înbunătăţire,
nu am făcut-o să fie mai grea,
nu am făcut-o să fie mai mare,
am lăsat-o exact în locul
în care a avut loc transformarea.

Dacă mă găseşti totuşi şi te uiţi la mine
logica ta ar spune eşti o piatră, nu poţi fi altceva,
dar sufletul tău ştie adevărul, pe el
nu îl minţi, aşa cum încerci să îţi minţi
trupul că nici un Dumnezeu nu există.
Aşa că, dacă mă găseşti şi te uiţi la mine
o să ştii foarte bine că sunt eu,
o să ştii că asta nu e o metaforă,
că nu e un simbol sau o credinţă
pe care eu încerc să ţi le impun
ca martor al transformării mele
în piatră, această piatră pe care
ai putea-o găsii şi poseda,
ai putea să o cureţi de praf
şi să o aşezi ordonat într-o colecţie,
ai putea să faci practic un muzeu
pentru mine, să mă poată admira şi alţii,
poate şi alţii mă caută...
de ce nu m-ar căuta,
la urma urmei sunt o piatră
ca oricare alta, numai că eu,
sunt eu...

M-am gândit să rămân piatră,
măcar o perioadă, ar fi interesant
să vezi câţi oameni ar putea trece
făra să mă recunoască, oare câţi
or să mă lovească cu nebăgare de seamă?


M-am metamorfozat într-o piatră
pe care o dăruiesc din toată 
inima mea de piatră
iubitei mele,
Razielle,
care o să mă păstreze
în muzeul ei personal,
probabil.
München,
23 Octombrie 2011
23.48






 
Post a Comment