Oct 18, 2008

Camera Torturii I


închid încet, după ce trec, uşa după mine,
în camera torturii, să plâng amar cu tine;
privesc spre lumânare: ard, aprins de dorinţă,
blestemat să putrezesc în ea, obişnuinţă.


parcă te văd în patul alb, în extaz scăldată,
învelindu-ţi sânii goi-n pătură ruşinată;
sorbind paharul plin de vin, sorbind din ţigară,
şi plâng şi râd şi mor acum, când curge numai ceară.


mă scufund în podea, pământul muşcă picioare,
privesc un soare sinucigându-se-n zare;
doar umbra ta, mai domneşte pe ceru-ntunecat,
îmi plâng sufletul trist, ce stă la colţ abandonat.


în camera torturii, mă pierd în rugăciune,
îţi simt răsuflarea rece, care mă supune;
aud cum tremură încet, coarda ta vocală,
cum ea mă-ndeamnă să înghit otrava cea amară.


ochii-s vineţi-n orbite, păru' negru-i uscat,
tu, înger ruinat al morţii, m-ai îmbraţişat;
un sărut de smoală, aprinde buzele noastre,
în eclipsă ne unim la fel ca două astre.


reîntâlniţi într-un deşert, zidit în cărămizi,
acoperit fiind, de plumb turnat în loc de grinzi;
în camera torturii, să plâng amar cu tine,
închid încet, după ce trec, uşa după mine.
Post a Comment