Nov 15, 2008

Camera Torturii II


Eu sunt un trei, cu cele trei vârste şi cele trei înălţimi... cu cele trei măşti furios schiţate de un pictor meschin, un tot distinct, alteori asemănător,
Când un bărbat, când o femeie, alteori un androgin, urât sau frumos... un putregai frumos mirositor, sub patul copilei virgine - în aşternut, un vis ameţitor -
Ei sunt mereu, un patru, mereu abrupţi; când mă cunosc, când râd de mine, tâlhari sau copile inocente... vor să-mi ascundă ceva şi reuşesc, mai mereu,
Sus - e mult prea sus şi totuşi, ameninţător de aproape... o boltă, cu formă de presă mecanică, colorată-ntr-un plumburiu greu.
Jos - e mult prea jos, abis covor, pe care doarme-ncolăcit eternul şi preafericitu' neant, de scap pe jos ceva, găsesc nimic.
Pereţi de dantelă neagră şi catifea violet, semiobscur, penumbre ce trec mâzgălite de pensule aride, încercând să otrăvească fântânile, din grădinile turmelor de om.
Un pat dezordonat, mizerie, hârtii.. o ţigară aprinsă-n scrumiera crăpată, pachete goale de ţigări, chiştoace, pixuri terminate, foi rupte, cuvinte tăiate, cărţi deschise şi cărţi aruncate...
Gânduri deschise-n idei neterminate, o multitudine de piese neasamblate, pe o măsuţă improvizată prost... un vechi televizor, un cablu întrerupt, şi două cutii de lemn cu difuzoare, cufere în care stau închise sunete comori, răpite direct din glasul instrumentelor.
O uşă? n-am fost capabil să o pictez, n-am făurit nici cheia cu mitic meşteşug, sau poate am scăpat-o pe vremea când eram încă o copilă naivă şi m-am îndrăgostit de un necunoscut ce-mi făcea ochi dulci de undeva de prin abis,
Dar am zâmbit când o umbră zărită-n peretele de la apus mi-a recitat din Romeo şi Julieta... apoi am început să plâng ca un băieţel.
Post a Comment