May 5, 2009

Divanul Devianţei



Nihil. Cuvântul de azi, nobilu sânge şi la scurs pe un pansament, în van
Eu, cel de azi, îmi mâzgălesc gândurile frustrate pe un tavan;
Versul de azi, se dărâmă... iar nimeni nu mai compune nimic la pian,
Iar gaura neagră din creier, se mărşte azi. Ne descompunem cu fire cu tot, întinşi pe-al devianţei divan.

Mă cutremur, cum tremur...

Cuvintele parcă sunau mai bine ieri, când ascultam, divinul sunet de pian,
Iar eu, cel de ieri, visam un coşmar românesc, în umbre de decor bacovian.
Oamenii s-au reîntors la peşteri, sărmani saltimbanci; am să devin un cal troian, fără speranţă, sau poate un profet, la fel de mincinos pentru ei, bolnăvicios precum un Cioran.

Şi iar mă cutremur, cum tremur, blestemat cutremur.

Un circ absurd; maimuţe jalnice, se fac de rîs, se fac de plâns. Nu e nici un muzician,
în stare să atingă clapele unui pian, pe notele tragediei universului nostru orfan.
Oamenii s-au reîntors la peşteri, sărmani saltimbanci; am să devin un cal troian,
iar gaura neagră din creier, se măreşte azi. Ne descompunem cu fire cu tot, întinşi pe-al devianţei divan.
Post a Comment