Nov 1, 2009

Versuri de pe Planeta de Concentrare


"Planeta ce nu ştiu s-o numesc, fără soare, un deşert pătat de crăpături abisale,
nopte veşnică deasupra paşilor ce pribegesc, sub privirile răuvoitoare, ce spionează-n cale, calea amăgirilor, încerc să le desluşesc chipurile, cu acele croitoare, ce croiesc zale grele din metale
la încheieturi de mâini si de picioare.
Devin învăţător pentru sine, un înţelept cu gândul mai ascuţit decât săbiile oamenilor ce ocupau în trecuturi uitate de mulţi, pământul;
nemişcat pot să mişc pretutindeni, cu ochii închişi descos perdelele de beznă de pretudindeni,
prizonerul trup, nu are naturala forţă de a menţine captiv demonul divin ce fulgeră universalul,
în dimineţile nucleare ale planetelor cu soare, unde mereu explodează ceva pe şantierele de exploatare a universului.
Haos în creierul difuz, o linişte imensă-mi înconjoară planeta de concentrare, trupul rămâne istovit, deţinut al unei găuri negre mentale, legată prin circuite astrale de alte găuri negre ce îmi transmută locaţiile în infinit;
dacă înainte eram unul acum sunt multiplu, cu diferite chipuri şi forme,
infiltrat ca zeu în religiile universale, sunt punctul de sfârşit al infinitului, ce în Dies Irae voi lumina orice întuneric, şi voi distruge orice mişcare."



Poezie extrasă din cartea "Lirica poeţilor necunoscuţi", carte găsită într-o încăpere de subsol al unuei biblioteci de pe o planetă aflată la marginea unei galxii îndepărtate. 
Post a Comment