Nov 27, 2010

Romanţă muzei mele

Am să mă las amăgit de şoapta ta
imaginară, pentru-a nu ştiu câta
oară; am să mă las orbit de tine,
modelat de palmele tale fine.
Atingeri ce mă lasă cu suspine,
de ieri, le port ca răni adânci în piele,
ce m-ocrotesc în ceasurile rele.

Am să mă vindec uneori de tine,
iubire, pe când nu vor mai fi pline,
paharele de-absint. Misterioasă,
ne-a-mbrăţişat noaptea, armonioasă,
ca o sonată la pian, frumoasă,
eşti muza mea, ce-mi apasă pe vene
ca pe clape, cu sunete de pene,

de aripă de înger, ce se lasă
luminoasă, prin noaptea-ntunecoasă.
Tainică în calea privirii-mi păşeşti,
tu, muza mea – cu-ai tăi ochi verzi, tu îmi eşti,
cuvântul meu în care te adânceşti.
Gândul, spre apele tale se varsă,
iar tu îl ademeneşti, curioasă.

Frumoasei mele, Razielle.


Post a Comment