Oct 19, 2015

poem atmosferic




Ascultam murmurul apei de la robinet,
cu tremurul de țevi sfârșindu-se strident,
ca o previziune a unui accident;


sunetul cafelei, ce umplea spațiul gol din cană,
curgând peste lenea mea ca un balsam pe rană,
trezindu-mi simțurile, așa cum vântul mângâie copacii,
cu o mie de atingeri, de parc-ar călca pe frunze gândacii,


negrii ca literele unui ziar, cu miros proaspăt de tipar.
Mușcam o felie de pâine uscată financiar, segmentar,
din porțiunile cu sunetele ascuțite, ca niște cuțite,
eram totuși nostalgic după muzici nemaiauzite.


Priveam pe ecran câmpul bombardat de apele cerului
simțind cum frigurile mă cuprind, din a pământului
adâncuri – aburii levitau în cameră lipindu-se de geam,


totul era abstract, dar mă prefăceam că îl înțelegeam.



Duminică,
18 Octombrie 2015,
La Poarta Crișului
Post a Comment