Aug 2, 2009

cresc alte flori de mucigai... peste florile vechi de perete

Lui Tudor Arghezii

Am scris cu unghia murdară, adânc crescută-n tencuială,
pe un perete de igrasie, cu mâna mea cea goală,
sub bezna neonului, exilat în pustietatea camerei,
cu puterile-mi neajutate
nici de bătrânul, nici de şarpele, nici de vulturul,
care au crescut, sub toiag, cu venin, sub ochii asasini ai cerului,
un imperiu etern infern - sau - industializarea uitării de sine.
Sunt rânjetele lugubre vărsate de Cronos,
versuri albe de înhumat,
însetat de apa, de fumat,
şi de foametea... ce-ţi umblă limba-n scrum,
e muzica divinului de-acum.
Când mi s-a rupt unghia de zeu,
am lăsat-o-nfrigurat să crească
şi nu a mai crescut -
sau poate întruchipare de demon, pe chip şi-a cusut.

Era obscuritate. Ploaia steriliza exteriorul cangrenos al camerei,
iar mâna mă durea ca o gheară a fiarei
incapabilă să se strângă.
Şi m-am condamnat să scriu mult mai adânc cu unghiile de la mâna stângă.
Post a Comment