May 3, 2010

Când un bec plin de praf îşi scutură umbrele asimetrice prin cameră...



Un oarecare bec aprins din timide încercări, îşi scutură umbrele asimetrice prin cameră.

Priveam distanţele prăfuite dintre diferitele obiecte ce îmi schiţau o hartă a diferitelor goluri astrale ale imaginaţiei unui eu intra-cameral, analizat din diferitele unghiuri neclare. Ochii obosiţi trimteau semnal către creierul agitat de calculele neprecise asupra boabelor arse de cafea, aruncate haotic de o zeitate cu spirit comic, pe tabla grpoasă a mesei de joc, a cuvântului.

Simt o durere uşoară la buza inferioară.

Îmi imaginez camera ca pe o machetă a creierului meu. Un horoscop greu de citit, de recitat şi de însuşit. Sunt un eu, înecat în apele adânci ale gândurile mele ce plutesc de atâta timp în derivă, departe de orice ţărm palpabil de palmele marelui orb, eul ce ai uitat să privească, aşteptându-şi  naufragiul ce întârzie să apară, de parcă toate ţărmurile s-au sacrificat în apele agitate de nervii spumoşi ce agită braţele neobosite ale lui Poseidon, în speranţa de ai înţepa venele cu analgezice. Toţi muritorii se sacrifică în templele subacvatice, pe altarele mitice ce încă îşi ard focurile tulburi prin adâncimile apelor. Ce tulburi, tulburătore, licoare...    

Cameră. Maşină complexă a scrisului. Urme de vin ce pătează asemările dintre foi.

Prin perdea, se cerne o lumină gălbuie, neuniformă. Creez o siluetă feminină umplută de timiditate, ce devine din ce în ce mai misterioasă având în vedere că îmi pierd controlul asupra ei. O despărţire dureroasă de proparia creaţie, ce acum atrage prin tot şi toate golurile neumplute. 

Mă-ntreb dacă ea simte o durere la buza ei superioară...

Închid ochii şi simt sărutul, nu îi pot modela chipul, doar buza ei între dinţii mei, buza mea între dinţii ei, muşcături gentile, uşoare şi ascuţite; curg mulţi fiori reci ca gheaţa pe sub piele. Ea, nu spune nimic, de parcă orice cuvânt ar pute să-i defloreze identitatea; încerc să îmi dau seama de ascunzişuri, însă lumina asta slabă nu e demnă de lumina unui conchistador. Totul e acoperit. Totul se transformă în religie, în căi de urmat... Naştere de superstiţii acide...

Cea cu toate darurile, parfumul ei creeat de natura eului se răspândeşte ca fumul de ţigară, îmi intră în haine, în piele, în minte. De parcă un spirit malefic îmi contolează întregul despărţit haotic, ce acum se pare că a devenit de neîntregit.

După minute în şir de supraveghere am observat faptul straniu; se pare că creaţia ţinea în mâini o cutie de lemn, nu foarte mare, probabil de culoare neagră. Ochiul meu drept dormea, ochiul meu stâng investiga; în ture simultane, combinate cu exactitatea viselor, calculate în funcţie de poziţionarea boabelor de cafea de pe masa de joc.

După câţiva ani aud sunetul unui obiect ce s-a lovit de podeaua asta  probabil în momentul genezei; deschid ochii, iar privirea cade asupra unei cuti violet cu capacul deschis. Atunci am băgat mâna în buzunar şi tot căutând am găsit o cheie micuţă şi foarte ciudată ca formă. M-am ridicat de pe scaun, nu înţeleg de ce nu mă ridicasem mai devreme, aş fi putut descoperii mai repede o parte din misterul situat la colţ de cameră, aş fi putut modela un chip pentru ea.

Eram conectat de podea prin tălpile goale, cu crugul becului deasupra-mi, pipăiam între degete cheiţa; privirea stătea căzută asupra cutiei cripatet. Două mâini calde mi-au acoperit privirea, am simţit apoi corpul ei în spatele meu.

"Cine eşti?"am zis.

Nu a răspuns. Mi-a legat ochii cu o bucată de catifea fină, apoi m-a sărutat, am sărutat-o. I-am muşcat buza superioară, i-o sugeam încet, cu poftă; diferite atingeri pe trupul ei, pe sânii ei, pe sfârcurile ridicate; palmele, degetele, atingeau fiecare porţiune, simţeam din respiraţia ei dominare, simţurile erau alungite în infinte sentimente imortale...

Cearşafuri umede, lumina soarelui inundă camera.

Era dimineaţă, abia am deschis ochii că i-am şi închis; eram gol, lângă mine era ea, acum puteam pentru primadată să îi observ chipul frumos, să mă bucur de frumuseţea ei. M-am ridicat, mi-am aprins o ţigară din pachetul de pe noptieră, apoi m-am aeşezat în scaun şi o priveam adânc.

Stâng ţigara în scrumiera de pe birou, observ o cheiţă mică, aceeaşi cheiţă ciudată de aseară...

Caut cutia violet, rămasă exact în locul în care a căzut, îi închid capacul, rotesc cheia-n gaură apoi o aşez pe un raft al bibliotecii mele de cameră. Gândul meu acum era abătut, vroiam să dezleg misterele, femeia misterioasă şi cazul cutiei violet ce i-a scăpat din mână. După o vreme de stat în scaunul meditaţiei, gol, cu o altă ţigară în mână, mi-am întors privirea către ea.

"Care ea?" "Patul e gol, nu a fost nimeni în el, nici măcar eu!?" "Cutia?! Unde e cutia? A uite-o, e aici exact cum am aşezat-o" "Dacă aş găsii cheia aia mică, şi cu formă ciudată, tre să fie pe undeva pe jos... “
Post a Comment