Jun 20, 2010

Trip-tic. Sonată estompată pentru pian şi vioară nr.114



I.

Uneori nu plouă cu zilele. Alteori îmi plouă nopţile,

când mi s-aduce aminte de ploaie, o simt în fiecare seară-n patul meu,
vatr-a nopţilor de vară, ce-mi coace-o agripnie colorată transparent
de transpiraţiile neregulate ce se pierd reci
în cearşafurile de tablă a vetrei.

Sunt nopţile în care nu pot dormi- n cuptor,
neputându-te vetri lângă mine;
Fiinţez într-un spaţiu intens dilatat,
iar în REM ecranul pe care deseori apăreai, e avariat,
încât pielea ta îmi pare,
ca paginile-ngălbenite cu psalmi vechi
ce stau închişi în praful nesuflat din raftul etajat,
suspendat futuristic pe pereţii arşi de humă.

Când mi-aduc aminte de tine, te simt-n fiecare nopate-n patul meu,
vatr-a nopţilor de vară, ce-mi coace dorul ca pe un puroi;
roiuri de gânduri îmi survolează REM-ul,
oare vor să-mi solească sfârşitul (de tine...)

II.

Dimineţi melancolice.
Dimineţi sumbre la pian, prin ferestre intrând gîndul suicidului,
sonoritatea vântului ce-mi prevesteşte furtuna, cu picăturile ei sticloase,
stropi reci ce-şi grăbesc cadenţa, căderea, delirul,
fantazma unui ideal în spulberare,
ca praful de pe cărţile vechi,
ce umple aerul, apoi covorul...
Aspiratorul.
Încetez să aspir, veşnic se rispipesc în orizont oaze,
dar îmi concep crezuri, orice om are nevoie de muzică
pentru-mblânzirea animalului cu gheare tăiate de fermierul din apartament.
Mulţi îmbogăţesc pădurea lui etern infern, cu rădăcinile lor,
legaţi de gât cu sfoară de cânepă, sau tăiaţi la vene cu lame gillet,
înhghiţind un pum de pastile, sau arucându-şi stropul de viaţă
ca ploaia-n ciment...

Apartamentul fermierului rămâne deseori vacant,
iar eu încep să cred că orice om are nevoie de muzică.

III.

Fermierul din apartamentul O, slujeşte tirania timpului,
merge des cu autobuzul, observă, simte, se minte.
Cerul îi plânge ca o văduvă, cu lacrimi reci şi amare,
e trecut de amiază, pare seară, căldură mare-n autobuz,
iar aerul umed şi răcoros de se scurge-n-nuntru'
îi excită simţurile apocliptice ce-l mint despre un sfârşit de lume
ce se exercită din când în când.

Fermier al oamenilor e poetul,
cel ce cântă ploile,
cum stropii compun partituri.

Păstor al femeilor e poetul,
cel ce cântă dramele,
cum Seress compune sinucideri.

Post a Comment