Căzută-mi sta ploaia menită, p-asfalt,
tulbure chip, oglindit-n apăraie;
sprijinită-mi sta pe umeri, de bazalt
al ei trup ce spinarea mi-o-ncovoaie;
ocrotit sub magia ei din înalt
ce-mi spală a sudorilor şiroaie,
precum o iubită. Uneori tresalt
când îmi curgi pe spatele gol, tu, ploaie!
6 comments:
dă bice focului ajută-l să curgă să mi se prelingă pe spate să se oprească în culcuşul din spatele genunchilor să-ţi lipeşti gura de ei să bei şi să te vindeci.
si iubia asta...a venit cu ploaia ei? in care crezi ?
iubita*
genial
mersi anonim/o...
Imi place cum impletesti versurile si ceea ce spui in ele! :)
Post a Comment